Vineri, 8 ianuarie 2010

     E frrriiiigggg!!! E foarte frig si simt ca imi ingheata si gandurile, si privirile, si cuvintele; cand ma gandesc ca in Romania temperatura este pe +, imi vine sa sar in primul avion si sa ma intorc in tara unde, prin anii 80, frigul, frica si foamea erau politica de stat. Bineinteles ca e doar un gand speriat de frig si asa o sa si ramana. Nu pentru ca nu as vrea sa vin in Romania, nu vin pentru ca acum nu pot.
    Imi puteti replica "daca vrei, poti", ca in reclama tembela de la inceputul anilor 90. Pe vremea aia, o auzeam la fiecare colt de strada...devenise componenta de baza a unei noi limbi de lemn, inca la inceput pe vremea aia. Acum, nimeni nu mai repeta indemnul; a cazut in desuetudine, nu mai e la moda, lumea l-a uitat. Nici dracu' nu si-l mai aminteste! Sau poate ca el inca il mai sopteste unora la ureche si mai ispiteste cu el pe unul, altul. (Acum ma gandesc la dra. Basesu- ea vrut si, apoi, a si putut; la dl. Becali_ el vrea si poate, simultan). Dar sa_i las in pacea dorintelor lor neintelese de "vulgul popular".
    Cum spuneam, imi este frig, iar starea asta nu vine niciodata singura; se tine de mana cu frica. Sa nu ma intrebati de ce, pentru ca si eu ma intreb de ceva vreme si tot nu stiu. Am gasit doar cateva posibile raspunsuri:
1) poate ca sentimentul asta care coloreaza in gri fiecare secunda a ramas in mine de pe vremea aia, de care vorbeam mai inainte;
2) poate ca avansand in varsta, frica de moarte devine componenta indispensabila a cotidianului meu;
3) poate pentru ca nici pana acum nu mi-am gasit locul in lumea asta unde am aparut din intamplare.
    Poate...poate... Multe ipoteze si o singura certitudine__frica__stare anxioasa hibernala+usoare accente de revolta.
    Acu', la final imi amintesc doua modalitati de a trai pe care le-am descoperit in "Alexis Zorba" de Nikos Kazantzakis , prima ar fi sa traiesti ca si cum ai muri maine, a doua, sa traiesti ca si cum nu ai muri niciodata. Poate una din ele ar fi remediul pentru angoasa mea hibernala.