Lunea antipatica...

    Probabil, nu sunt singura care are chef sa scrie, dar nu are cui; sau daca are cui, stie ca nu-l va interesa subiectul. Cred, banuiesc ca blog-ul a fost inventat de cineva care suferea de aceeasi stare. Scrii pe el si defularea e gata. Pe langa asta, mai are si avantajul de a se adresa tuturor si nimanui, in mod special. E o pierdere in multime ( a nu se citi o baie de multime...hi,hi, hi !!!); e un fel de "anonima semnata".

    Joia trecuta, in tren, pe cand ma intorceam acasa, am izbucnit in ras. Cei din vagon s-au uitat lung la mine,dar cum francezii sunt bine-crescuti, dupa cateva momente de nedumerire, fiecare si-a vazut de treaba. De ce am ras ?!
    Mi-am dat seama ca prin doua cai total diferite, eu si Karl Popper am ajuns la aceeasi concluzie in ce-l priveste pe Hegel.
    Popper, pe parcursul a catorva capitole, in cartea sa "Societatea deschisa si dusmanii sai" argumenteaza de ce nu este de acord cu Hegel, ba mai mult, concluzia este ca il detesta.
    Nici eu nu il suport pe Hegel, chiar il detest. Motivul: imi este imposibil sa parcurg mai mult de patru pagini scrise de el.

    Deci, Popper, pe calea cunoasterii, eu, pe calea ignorantei, am ajuns la aceeasi concluzie: amandoi il detestam pe Hegel. Cum sa nu izbucnesc in hohote de ras ?!

    In dimineata asta, mi-a atras atentia ceva ce mi s-a parut ca semana cu inceputul unui hohot de ras, ulterior s-a dovedit a fi, de fapt, un hohot de plans. Vecinul de birou tocmai primise un telefon prin care i se anunta ca i-a murit bunica. Bizar, nu?! Inceputul unui hohot de plans sa semene cu inceputul unui hohot de ras.