Joi 7 ianuarie 2010

     Va promiteam ieri ca o sa va spun mai multe despre intreprinderea cu aspect de penitenciar in care lucrez. Fiind un subiect interesant, cred eu, voi reveni asupra subiectlui si alta data.
     Dimineata asta a fost copiuta fidela a celei de ieri. Pentru ca imi ingheata urechile si ma dor din cauza asta, mi-am cumparat o caciula si manusi asortate din Gara de Nord (deh, frivolitate feminina). Frig tare pe aici! A inceput perioada reducerilor (soldurilor ,cum zic francezii) si nu am platit mult pe ele. Despre perioada asta o sa va spun mai multe cu alta ocazie.
    Deci, sa continuu povestea intreprinderii....De cele mai multe ori, curtea si arhitectura unei case imi spun mai multe despre proprietar decat ar vrea el sa spuna. Asa s-a intamplat si de data asta. Zidurile de beton care imprejmuiesc curtea, sarma ghimpata, amprentele necesare pentru a putea intra, aspectul cladirii, imi spuneau ca proprietarii fac parte dintre cei care ajungand sa aiba un anumit statut financiar au o frica viscerala sa nu fie furati. Suspecteaza pe toata lumea si traiesc cu teama ca vreun angajat le-ar pune in discutie statutul de patron. Frica lor se manifesta pe doua planuri: in raport cu exteriorul si in raport cu subalternii. Bineinteles ca toate astea nu le-am gandit de prima data. Atunci, mi-am spus doar ca patronilor le este cumplit de frica.
     Acum, sa intram si in cladire. Ea are doua etaje si un parter. Culoare lungi cu birouri de o parte si de alta, iar langa usi, la fel de inalte ca ele, un geam care iti permite sa vezi ce se intampla inauntru. Daca salaratul munceste, se scarpina, casca...etc.Asta mi-a adus aminte o vizita facuta la Penitenciarul Craiova cand am vazut pentru prima oara in realitate o celula cu mica ferastruica prin care erau mereu supravegheati detinutii.
    Fiecare salariat are un P.C. cu internet, dar nu este orice fel de internet. Este unul limitat, fara yahoo, msn, facebook, radio, ziare si multe altele. Orice navigare este inregistrata ca si orice apel telefonic facut de pe telefonul portabil sau fix.
    Aici, in fiecare dimineata, cand dai nas in nas cu unul, altul, pe langa salutul obisnuit, esti intrebat ce mai faci, daca esti bine...etc. Nu ca ar interesa pe cineva. Este doar o obisnuinta fara substanta(pe mine ma enerveaza la culme). Pauza de masa dureaza doua ore (12-14). Intre orele astea, curtea se goleste de masini. A propos de masini, in fata cladirii sunt parcate masinile sefilor, iar in spate celelalte.

    Atmosfera este aproape tensionata. Frica de a nu spune ceva care poate fi interpretat o data ce ar ajunge la urechea patronilor a facut din salariati niste campioni ai discutiilor fara idei...o limba de lemn asumata in totalitate. Toti zambesc si mimeaza fericirea de a se afla in aceasta institutie. O alta frica, de fapt principala lor frica, este de a-si pierde postul. Frica asta a reusit sa anihileze orice urma de demnitate...patronul poate avea orice comportament fata de ei, ii este permis totul, dar sa nu-i dea afara. In timpul programului de lucru "demnitatea este daunatoare sanatatii" asa ca trebuie evitata.