Craciun fericit si un an nou,nout plin de bucurii !

Ce imi doresc de la Mos Craciun

    Imi doresc o liniste calma si cumsecade ca un Saint-Bernard mucalit.

    Imi doresc sa stau si sa admir fiecare trecere a fiecarei clipe; sa nu-mi pun intrebari existentiale cu raspunsuri imposibile...vreau doar sa stau tolanita in linistea mea si sa-mi zambesc, si sa-mi redescopar amintiri uitate, si sa refac portrete ca niste holograme tasnite din memorie, si sa dirijez cu gesturile lui Celebidache muzica fiecarui gand  , si sa uit...

ici si colo....

1 M-am saturat sa constat limitele umane si limitele mele. Fiind intr-o stare pragmatica imi dau seama ca nimic nu se va schimba niciodata, iar lamentatia mea, foarte lamentabila, nu face decat sa-mi sterpezeasca luciditatea.

2 Campania electorala determina tot felul de atitudini. Cea mai frecventa si placuta candidatilor este cea a sustinatorilor dispusi sa nu vada si sa nu auda greselile sustinutilor. Se instaleaza parca o curatire selectiva a creierului. Asta dureaza pana dupa alegeri; se trezesc si isi dau seama ca au fost pacaliti, asa zic ei... Pacaliti?!
Nu cred. Informatiile despre ce ii astepta erau sub nasul lor, dar aveau asa o placere de a trece cu vederea...
De fapt, s-au pacalit singuri.

3 Nu mai votez nici persoane, nici programe, nici promisiuni...votez doctrine. Votez doctrina de dreapta. Cea de stanga a fost amputata de comunisti si am refuzat protezele post-decembriste.

4 Citind comentariile cititorilor de ziare on-line am constatat ca ai mei connationali sunt excesivi. Sau se cred superiori tuturor, sau inferiori. Pentru ei normalitatea nu exista.

Ne uitam unii la altii...

    Ne uitam unii la altii fara sa ne vedem...ne spunem buna ziua fara sa ne auzim...ne zambim fara caldura...Ne plangem intr-una ba de una, ba de alta...ne simtim nedreptatiti de soarta, dar uitam ca in aceeasi zi ne-am facut ca nu observam mana intinsa a unei batrane care cersea la cotul strazii...Ne laudam cu principiile noastre, dar ne facem ca uitam de cate ori le-am ignorat intr-o singura zi...Dam lectii de morala oricui are timp sa ne asculte, ba chiar ii obligam sa ne asculte si pe cei care nu au timp, dar uitam ca pentru un mic avantaj ne-am tradat prietenul, morala mult clamata...Ne revoltam cand suntem mintiti, dar uitam ca in urma cu  cateva minute am refuzat sa ajutam pe cineva mintindu-l cu nerusinare...Suntem consternati de cum e lumea care ne inconjoara, dar nu facem nimic pentru a o schimba...Si la urma, urmei, cum am putea face ceva sa schimbam lumea cand suntem incapabili sa ne schimbam noi; cand suntem incapabili sa ne raspundem cu sinceritate la propriile intrebari...uitand cu obstinatie ca lumea e facuta din oameni, din indivizi...din NOI si ca, de fapt, avem lumea pe care o meritam.

    Poate credeti ca sunt pesimista, rea, cinica.... si mai stiu eu cum...Credeti ce vreti, dar daca astazi, maine sau cine stie cand veti avea curajul sa raspundeti la intrebarile pe care le-ati ingropat undeva, la periferia memoriei...EU AM CASTIGAT SI NU ESTE TOTUL PIERDUT.

Pentru nostalgicii comunismului....

Am citit astazi in "Romania Libera" cateva propuneri de drepturi pentru cei care regreta perioada "iepocii de aur". Multumesc autorului!" Goi: Drepturi speciale pentru nostalgici
Marti, 10 Noiembrie 2009 00:35
Celor nostalgici dupa "iepoca" comunista ar trebui sa li se acorde niste "drepturi" speciale, caracteristice acelei epoci: 1. dreptul de a calatori in strainatate nu mai des dacat odata la doi ani si doar pe baza de pasaport, pe care sa trebuiasca sa-l ceara de fiecare data cand vor sa calatoreasca si pe care sa trebuiasca sa-l predea (eventual cu un "raport" asupra calatoriei) autoritatii competente imediata dupa revenirea in tara. Eliberarea pasaportului sa fie conditionata de o invitatie legalizata venita din tara de vizitat si garantie financiara din partea celui care invita. 2. Dreptul de a avea domiciliul stabil doar in localitatea in care isi desfasoara activitatea (munca, studii), combinat cu dreptul de a munci doar acolo unde au domiciliu stabil. 3. Dreptul de a nu poseda legal valuta straina. 4. Dreptul de a le fi citita corespondenta si de a le fi ascultate telefoanele. 5. Dreptul de a nu poseda masina de scris si calculator personal, decat cu aprobarea politiei secrete; la nevoie tot aici se poate adauga faxul. 6. Dreptul de a achizitiona doar autoturisme produse in Romania, dupa o asteptare minima de cinci ani. 7. Dreptul de a nu avea telefon mobil si de a astepta un deceniu pentru unul fix. 8. Dreptul de a putea telefona in strainatate doar prin serviciu manual supravegheat (si inregistrat) de politia secreta. 9. Dreptul de nu se putea abona la periodice din afara tarii, decat daca acestea sunt pre-aprobate de politia secreta; supliment: dreptul de a nu primi periodicele la care s-au abonat, daca ele nu plac politiei secrete. 10. Dreptul de a nu contacta persoane straine. Daca aceste 10 drepturi nu ajung, sa mai adaugam unul ca bonus: dreptul de a fi subnutrit."

luni

Am facut blogul asta, dar nu am mai scris de catava vreme. La urma,urmei, de ce sa mai scriu?! Cui i-ar pasa de ce gandesc eu cand lumea e plina de oameni cu certitudini. Nimeni nu se mai indoieste de propria opinie. Tot mai des auzi, crede-ma,stiu eu...sau sunt convins ca... sau am certitudinea ca...Si asta se intampla peste tot, in orice conversatie, oricat de banala ar fi ea. Cateodata ma simt de-a dreptul inferioara...ei au atatea certitudini,iar eu am asa de putine...Cum oare or fi reusit?!
Ei bine, in acest context unde parerea altuia nu prea mai face doi bani, de ce sa ma obosesc sa mai spun ceva pe blogul asta?! Blogul asta pe care nu cred ca il viziteaza cineva...nici nu indraznesc sa-mi imaginez ca mai si citeste ce este scris...

inteligenta-facultate de a intelege: Adriana

Adriana

Adriana este cea mai buna si veche prietena.Ne cunoastem de vreo 35 de ani; din liceu. Ma stie pe dinafara si pe dinnautru. Nu ma judeca si,rareori, judeca pe cineva.Daca ar fi sa dau un exemplu de toleranta si intelepciune, as spune fara ezitare Adriana.
Discreta si directa; zambitoare si caustica; rabdatoare si grabita, Adriana are toate calitatile si defectele unui om care a inteles ce a trait si pentru care nu exista lucruri definitive, in afara de nastere si moarte. Iubeste animalele si natura, dar este departe de a fi un "un ecologist fundamentalist".Stie sa se bucure, iar optimismul ei nu vine din naivitate, el este construit pe ideea ca lucrurile pot fi indreptate daca vrei neaparat.
Adriana are ochii verzi,si de cate ori ne intalnim imi place sa-i privesc pentru ca vad in ei prietenia si ma asigura ca nu este totul pierdut pentru omenire.

O iubesc pe Adriana pentru ca exista si face lumea mai buna si mai frumoasa.

...ploua sau nu ploua...

Astazi ploua sau nu ploua...depinde de momentul in care ma uit pe fereastra. De fapt, vremea poate sa faca tot ce vrea ea, putin imi pasa. Astazi nu am nici un fel de atitudine; nu am nici un fel de idee; nu am nici un fel de stare.
Astazi, cuvantul care ma reprezinta este NU. Am o stare vegetativa, de "aproape leguma" si putin imi pasa de lume, in general si de toate subiectele posibile, in special.Oricum, in ultima vreme, vorbesc din ce in ce mai putin. Asta se intampla pentru ca, de fiecare data cand ma apuca avantul sa enunt o idee, o parere...ceva, imi dau seama ca ideea, parerea...cevaul ala nu merita sa fie spus. Stiu ca lumea va ramane aceeasi cu sau fara parerea mea asa ca...mai bine tac.
La urma,urmei,cine mai e interesat de ce gandeste celalalt?! Aproape nimeni.
Oricum, in viata noastra exista loc doar pentru doua certitudini definitive, "nasterea si moartea", restul e facut din resturi de detoate.

Fericirea prostului...

-Care om inteligent n-a facut in viata lui nici o grseala ?
-Eu! -raspunse prostul

Doi presedinti

Nu degeaba am spus ca Sarkozy seamana cu Basescu. De fapt, de fiecare data cand il vad pe frantuz imi trece de dorul lui Base.
Si acum, o trecere in revista a asemanarilor:
-aceeasi atitudine de golanas ajuns intr-o functie importanta;
-aceeasi exprimare vulgara a nemultumirii;
-aceleasi dorinte de a-si plasa progeniturile in posturi avantajoase;
-aceeasi lipsa de clasa in comportament.
Pe langa asemanarile de mai sus exista si deosebiri:
-unul este insurat cu un fost top-model, acum muzician, Carla Bruni; alalalt cu Maria lui;
-unul are o fata parlamentar european pentru care limba romana inca mai are multe necunoscute,iar cultura necesara pentru postl pe care il ocupa face parte din "marile enigme ale omenirii";alalalt are un baiat care incearca sa ocupe un post foarte important(probabil ca va si reusi)la numai 21 sau 22 de ani,cu facultatea neterminata,dar stapanind limba materna fara cusur,iar luarile sale de pozitie sunt bine structurate,eronat fiind doar fondul.

Si,in fine, unul e in Romania, alalalt in Franta.

Traiasca prietenia franco-romana si la mai mare!!!



PS Ultima noutate, fiul lui Sarkozy a renuntat la candidatura. Alta diferenta intre cei doi!

Asteptand autobuzul....

In dimineata asta,asteptand autobuzul,mi-au trecut prin cap tot felul de ganduri,care,mai de care tembele si fara rost...
De exemplu, ma gandeam ca acum, in valtoarea campaniei prezindentiale din Romania, nu mai are nici un rost sa ai vreo opinie politica, mai de graba, nu are nici un rost sa o expui, ca de avut,tot o ai. O tii doar pentru tine si gata! Totul a fost si continua sa fie spus cu incapatanare; nu a mai ramas nimic nou, nici o interpretare, nici o analiza. Au fost expuse cele mai fantasmagorice sensuri ale evenimentelor si vorbelor principalilor actori ai momentului.Dar cum sa eviti repetitiile innebunitoare si infinite?! Cum sa reactionezi la agresivitatea cliseelor, lozincilor sau vanitatii, pur si simplu?!
O posibila atitudine ar fi sa arunci televizorul si radioul pe geam; sa nu mai cumperi ziare; sa nu mai stai de vorba cu vecinul sau vecina; sa-ti eviti prietenii; sa refuzi invitatiile rudelor; sa nu mai iesi din casa...Singurul lucru care iti ramane de facut este sa gandesti singur,fara ajutorul nimanui.

Diminetile mele

In fiecare dimineata ma trezesc la cinci si jumatate.Suna ceasul; intrerupe visul; eu ma trezesc (adica nu mai dorm in stilul traditional, dorm vertical); merg la buda; apas pe butonul cafeteriei...si tot asa pana la prima inghititura de cafea...Totul e robotizat...mecanic si fara haz. Niciodata nu mi_au placut "diminetile obligatorii"; diminetile cand trebuie sa ma trezesc pentru ca asa "s-a stabilit".Imi plac diminetile mele, atunci cand ma trezesc cand vreau si ma bucur ca "sunt".
Unde ramasesem?! La prima inghititura de cafea calda si cumsecade. In infantila mea imaginatie (uneori este chiar asa) cred ca inghititura asta de bautura maro_amaruie-catifelata imi este cel mai bun prieten matinal.In aces moment amarui-catifelat nu imi place sa vorbesc, nu imi place sa aud pe nimeni vorbind...trebuie sa am liniste ca sa pun ordinea necesara intre visul intrerupt si veghea ce tocmai trebuie sa inceapa.Dupa, merge un pic de muzica si o vorba glumeato-alintata. Cand mi se termina cafeaua din cana, plec...plec si nu imi place ca plec...
Acum, in toamna aproape sfarsita, la sapte fara douazeci, dimineata e intuneric, intuneric pe strada, pe case, pe pomi...peste tot, doar iluminatul public si frantuzesc ma ajuta sa nu ma impiedic. Merg repede. Sa nu ma intrebati de ce,pentru ca nu stiu. Eu dimineata merg repede chiar daca locul unde trebuie sa ajung nu este nici pe departe ceea ce imi doresc. Trec pe langa o brutarie, iar mirosul de paine coapta imi zmulge un zambet(mirosul asta ma impaca pe mine cu mine). Cobor strada in panta...pe langa mine trece o tanara negresa frumoasa si adormita.
La coltul strazii este o firma ce se ocupa de starpirea gandacilor de orice fel si a animalelor daunatoare locuintei.Am dedus asta din desenele de pe geamuri cu gandaci si soareci maaaaariiii de tot. In fata ei sunt intotdeauna trei,patru barbati care stau de vorba. Trec de ei si ajung in statia de autobuz. Intotdeauna aceleasi trei persoane pe care le recunosc: o tanara micuta si draguta pe care mi-o imaginez intr-un costum de elf; o "mama de familie" (asa zic francezii la mame) adormita pe jumatate; o blonda de vreo trezecisicinci de ani care asculta muzica si tine ritmul cu capul (e un spectacol) si un domn a carui varsta imi e greu sa o presupun.Dupa cinci minute de asteptare vine si autobuzul.Gasesc loc,ma asez si ma uit la ceilalti.Un domn de culoare cu un carucior cu copil; trei tineri, o doamna care zambeste mereu,cam tamp...Am ajuns.Toti care vom lua trenul ne indreptam spre Gara de Nord a Parisului.
La intrare cativa fumatori cu cafeaua in pahare de plastic.Innauntru, oameni mai mult sau mai putin adormiti; cu bagaje sau fara; cu bilete sau fara. Ma indrept spre chioscul de senwench-uri...apoi spre peroanele pentru trenurile regionale. Lume multa si adormita.Pana vine trenul meu, ma uit la ea si la cei care coboara din alte trenuri...peisaj animat si surprinzator.Acum, la sfarsit de octombrie, nu e cald, mai ales dimineata, dar asta nu impiedica pe unii sa poarte t-shorturi cu maneca scurta sau sandale pe piciorul gol. Poti vedea alaturi persoane imbracate pentru iarna si persoane pentru care vara nu s-a terminat inca. Si tot felul de culori amestecate care contrazic toate regulile elegantei clasice.Gara de Nord pariziana e fascinanta,peisajul este insolit,iar oamenii par veniti din toate colturile lumii. Din cand, in cand, se anunta ca fumatul este interzis in gara, inclusiv pe peroane, dar asta nu impiedica fumatorii de profesie sa-si aprinda tigarile.Putin le pasa de anuntul facut in trei limbi.Si ce daca!
Trenul vine;ma urc in el; dorm cu ochii deschisi. Dupa 15 minute cobor ca sa ma urc intr-un autobuz din care cobor ca sa ajung la serviciu; unde si ajung si unde ma voi plictisi inca o zi, adica vreo opt ore. E mult? Eu cred ca da, dar nu prea am de ales...cand trebuie,trebuie, iar ACUM, TREBUIE!

Nu imi lipseste Romania

Sunt in Franta asta visata de cand eram copil(inseamna de foarte multa vreme).Ei bine,sunt aici de vreo doi ani si inca am momente cand cred ca nu e adevarat. Asta e efectul (defectul) timpului cand un astfel de lucru era de neconceput...sau conceput doar pentru unii.Eu faceam parte din altii.
Daca as spune ca imi lipseste Romania, as minti cu nerusinare si s-ar sparge oglinda in care ma privesc dimineata si, mai rau,as semana cu indivizii pe care ii detest.Nu, nu imi lipseste Romania,imi lipsesc doar cativa romani cu care m-am inteles bine;o mana de oameni.
Romania, tarisoara adulata cu maini pe inimi si fraze interminabile si zaharisite, nu imi lipseste deloc. Probabil ca "sentimentul patriotic" imi este atrofiat de atata "Cantare a Romaniei" cata am auzit.
Pe de alta parte, nu fac fasoane si nici nu ma rusinez ca fac parte din poporul locuitor al Romaniei.Nu iti alegi locul nasterii si, cum zice frantuzul, "il faut faire avec".De cate ori am facut cunostinte noi aici am spus dintr-un inceput ca sunt romanca.Asta pentru a evita intrebarea privitoare la "micul meu accent" si pentru a vedea reactiile interlocutorilor. In general au reactii normale, dar mai sunt cate unii care "subit si deodata" devin condescendenti.Ca si cum ar avea de a face cu reprezentanta ultimului popor primitiv din Europa. Astia sunt putini si, de cate ori ii intalnesc,imi scot de la naftalina neoligismele si ce stiu despre cultura lor( cel mai adesea mai mult decat ei).Atunci se mira pe muteste si pleaca repede.
Una peste alta, daca ar fi sa trag o concluzie privind raportul romanilor cu francezii(concluzie bazata doar pe propria-mi experienta)as spune ca ei, romanii, nu sunt persecutati,mai de graba, se persecuta singuri si cu mult zel.