Sunt in Franta asta visata de cand eram copil(inseamna de foarte multa vreme).Ei bine,sunt aici de vreo doi ani si inca am momente cand cred ca nu e adevarat. Asta e efectul (defectul) timpului cand un astfel de lucru era de neconceput...sau conceput doar pentru unii.Eu faceam parte din altii.
Daca as spune ca imi lipseste Romania, as minti cu nerusinare si s-ar sparge oglinda in care ma privesc dimineata si, mai rau,as semana cu indivizii pe care ii detest.Nu, nu imi lipseste Romania,imi lipsesc doar cativa romani cu care m-am inteles bine;o mana de oameni.
Romania, tarisoara adulata cu maini pe inimi si fraze interminabile si zaharisite, nu imi lipseste deloc. Probabil ca "sentimentul patriotic" imi este atrofiat de atata "Cantare a Romaniei" cata am auzit.
Pe de alta parte, nu fac fasoane si nici nu ma rusinez ca fac parte din poporul locuitor al Romaniei.Nu iti alegi locul nasterii si, cum zice frantuzul, "il faut faire avec".De cate ori am facut cunostinte noi aici am spus dintr-un inceput ca sunt romanca.Asta pentru a evita intrebarea privitoare la "micul meu accent" si pentru a vedea reactiile interlocutorilor. In general au reactii normale, dar mai sunt cate unii care "subit si deodata" devin condescendenti.Ca si cum ar avea de a face cu reprezentanta ultimului popor primitiv din Europa. Astia sunt putini si, de cate ori ii intalnesc,imi scot de la naftalina neoligismele si ce stiu despre cultura lor( cel mai adesea mai mult decat ei).Atunci se mira pe muteste si pleaca repede.
Una peste alta, daca ar fi sa trag o concluzie privind raportul romanilor cu francezii(concluzie bazata doar pe propria-mi experienta)as spune ca ei, romanii, nu sunt persecutati,mai de graba, se persecuta singuri si cu mult zel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu