Jurnal

    Miercuri - 6 ianuarie - 2010 -Paris

     Pentru ca am un blog, m-am gandit sa am si un jurnal; un fel de jurnal de blog; un hibrid. In sfarsit, ceva in genul asta...
     Ce o sa scriu in el?! Inca nu stiu; depinde de inspiratie, de stare, de sentimente, de oamenii pe care ii intalnesc, vad, ascult...Sunt multe criterii si sper sa am mereu ceva de spus, voua, celor care, poate, poate, ma veti citi.
     Deci...sa incep jurnalul...
     Astazi, miercuri...adica prima miercuri din 2010 m-am trezit, ca de obicei, la 6 fara 10; greu; regretand caldura plapumei si cu frica de frigul de afara (-6°). Cu miscari de robot adormit am apasat pe butonul cafeteriei, am mers la buda, toaleta de dimineata. Intretimp, cafeaua catifelata, amaruie, cumsecade si promitatoare de senzatii confortabile a fost gata de pus in "canoaia" mea. Ceea ce s-a si intamplat. Acum, ar trebui sa va spun la ce ma gandesc eu cu noaptea in cap...sa construiesc fraze introspective cu gust de madlena prustiana si accente psihifilozofice. Asa ar face orice intelectual care se respecta si tine la imagine. Cum eu nu sunt nici intelectual care se respecta si nici nu tin la imagine, va spun sincer, sincer, ca asa de dimineata nu ma gandesc la nimic. Neuronii mei (aia care au mai ramas) isi continua somnul si bine fac. Ascultand scalambaielile simpatice ale animatorilor de pe Virgin Radio; acum o sa fac o paranteza... asta (dau premii celor care isi trezesc apropiatii cu noaptea in cap si in mod original: clopote, talangi, aspiratoare, drujbe, trompete...etc-reactiile victimelor sunt pe masura), beau cafeaua si fumez prima tigare. Dupa, cand ma simt cat de cat trezita ma imbrac si plec.Intru in Parisul inghetat, cu oameni inghetati ca si mine; cu autobuze calduroase pe dinauntru si cu o Gara de Nord care nu doarme niciodata. Drumul de acasa (Montmartre) si pana la serviciu (Soisy sous Montmorency) il consider ca pe o penitenta pentru greselile facute cu voia sau fara voia mea. Trec pe langa cateva biserici si il rog in gand pe Doamne,Doamne sa ma si sa ne ierte. Ajung la serviciu. Serviciul asta al meu nu seamana cu nimic din ce v-ati putea imagina. Nuuuu! Este ceva cu totul special si cu multe accente demne de universul kafkian.

     Detalii

     Gardurile sunt din beton si au pe ele sarma ghimpata. Se intra pe baza de badge si amprenta. Cladirea completeaza fericit peisajul - doua paralelipipede care se unesc intr-un unghi drept. Sa nu va imaginati ca lucrez intr-un penitenciar...nu, nici pe departe...este o banala intreprindere familiala de constructii.

    Va promit ca maine va spun mai multe despre intreprinderea asta si despre ce fac eu, ce ar trebui sa fac si ce nu fac aici.