Cea mai rock dintre filozofi -interviu aparut in "Philosophie magazine" n°35 dec 2009-:ian 2010

    Avital Ronell are o reputatie sulfuroasa dincolo de Atlantic: critic radical al Statelor Unite, feminista militanta, propagatoare neobosita al virusului deconstructiei derridiene in toate campusurile universitare americane...Cea care este supranumita "la dame noire de la Franch Theory" are, de cativa ani, publicul sau in Franta gratie traducerii a cinci titluri din opera sa si a conferintelor pe care le sustine impreuna cu Jean-Luc Nancy et Hélène Cixous, printre altii.
    Inca din tinerete se zbate pentru a introduce reflectia in domeniile unde lipsea. Dansatoare, ea intra in filozofie prin critica literara. Viata si gandirea sa sunt un ocol, ca si cum nu ar fi putu construi o filozofie americana decat printr-o intoarcere, riterarea traversarii existentiale si intelectuale a exilatei, dezradacinatei care a fost.

    S-a nascut in 1952 la Praga, intr-o familie de evrei germani; parintii sai lucrau atunci la ambasada israeliana. Patru ani mai tarziu, familia pleaca in Statele Unite dupa o tentativa dureroasa de a se stabili in Israel. In anii '70, studiaza hermeneutica la Berlin. In 1979, dupa doctoratul la Princeton, il intalneste pe Derrida. Este inceputul unei lungi prietenii. Ea urmeaza cursurile sale la Paris si conduc impreuna un seminar anual la New_York University unde este numita profesoara de literatura germana. Temele sale de reflectie sunt cele comune vietii cotidiene: telefonul, dependenta, prostia, tehnica, conflictul si razboiul. Ea le explodeaza, le intinde, le disemineaza pana se transforma in noi concepte.

Ph. Mag. - Spuneti ca gandirea dv. s-a nascut in strada. De ce reveniti mereu acolo?
Avital Ronell - Filozofie inseamna iubirea de intelepciune; eu pun accentul pe ostilitate si lupta. Ceea ce mi s-a si reprosat. Totusi, filozofii sunt si razboinici care se bat intre ei, cum o dovedesc anatemele si excluderile la fiecare clt de cartografie filozofica. Am invatat multe in strada. Sosirea la New-York, dupa tentativa familiei de a se stabili in Israel, a fost un mare soc: in naivitatea mea credeam ca toata lumea trebuie sa fie de origine evreiasca. Ceea ce nu era evident cazul. Se parea ca nu toata lumea iubea evreii! Aceasta a fost o sursa nesfarsita a nedumeririlor mele. A trebuit sa invat sa gandesc repede si sa raspund pe loc micilor caizi care ma martirizau. Nu aveam alte arme de aparare. Din cauza asta, ma simt datoare pentru totdeauna  strazii new_york-eze. Nu vreau sa o idealizez, dar acest inceput greu m-a obligat sa-mi caut refugiu in gandire, reflectie. Pentru a ma face respectata, va fi trebuit sa-mi arat forta prin alte mijloace decat tocmai forta. Si asta de la varsta de sase ani! Este o tema pe care o regsesc la Platon si care ma intereseaza mult: ce sa faci daca esti slab, iar persuasiunea retorica nu merge? Intre retorica si arme exista o a treia cale pentru a impune o autoritate?

    Ph.Mag. - Faceti teme de gandire din deprimarile dv., enervarile dv ca si din exil.
    Avital Ronell - America a fost un soc pentru parintii mei, dar aveau o mare capacitate de a nega disperarea. S-au apucat sa iubeasca "noua lor lume", Coca Cola, sa creada in mitologiile vehiculate prin filme. Instalarea lor in Israel fusese traumatizanta. Era foarte greu pentru niste citadini europeni sa traiasca in kibbutz-uri. Mama nu mai putea. Ea voia ca totul sa mearga bine, dar a vazut ca noi ierarhii, vechi prejudecati, alte rasisme cresteau in interiorul visului. Cei care nu cunoscusera lagarele de concentrare erau dispretuiti de cei care traversasera acest desert. Iesita din marea burghezie evreiasca, era tratata drept un copil rasfatat si ii reprosau, ca si tatalui meu, de a fi pastrat o legatura profunda cu cultura germana.


     Urmarea interviului, maine...